Deschiderea oficială a evenimentului științific va avea loc la ora 9:30. Vor lua cuvântul: prof. univ. dr. habil. Sorin ȘIPOȘ - prorectorul Universității din Oradea, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop – președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Igor ȘAROV – rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ. dr. Dan Octavian CEPRAGA – directorul Societății de Studii Românești „Miron Costin”, Università degli Studi di Padova, prof. univ. dr. habil. Gabriel MOISA - decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.
În aceeași zi va avea loc și inaugurarea sălii Sever Dumitrașcu, din incinta Centrului de Studii Interdisciplinare al Universității din Oradea.
Între 20 și 23 iunie 2024, cât timp vor dura lucrările Conferinței Internaționale „Izvoarele istoriei și interpretările istoricilor”, specialiști ai acestui domeniu, din Albania, Italia, Polonia, Republica Moldova, Muntenegru, Ungaria și România vor aborda, în peste 50 de comunicări științifice, subiecte din cele mai variate, de la adevăr și neadevăr în istoria evului mediu, colaborare transfrontalieră România – Ungaria, înainte și după 1989, negocierile din 1921 privind uniunea dinastică dintre Regatul României și Regatul Ungariei, Mihail Sebastian și problema dublei identități, arhivele venețiene ca sursă documentară pentru istoria Transilvaniei, secolele XVI-XVII și multe altele.
Evenimentul științific este organizat de prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea, cel care a înființat și a condus, începând din anul 2009, Centrul de Studii Interdisciplinare. „În cei 15 ani de activitate, Centrul de Studii Interdisciplinare s-a impus în cercetările de istoriografie românească prin noile direcții de cercetare promovate, consacrate problematicii frontierelor politice, etnice, confesionale din Vestul și Estul spațiului românesc, prin dialogul între științele de graniță, cu deosebire între istorie și filologie, promovând și analizând surse documentare noi și încurajând analiza comparatistă în scrisul istoriografic din România și Republica Moldova. Numeroasele lucrări ce au văzut lumina tiparului sub egida Centrului, de asemenea studiile și articolele publicate de membrii Centrului, precum și numeroasele manifestări științifice, dublate de publicarea volumelor cu lucrările prezentate la conferințele științifice, sunt o dovadă a strategiei și a implicării asumate de către membrii Centrului de Studii Interdisciplinare în dialogul fertil al cunoașterii trecutului prin lărgirea bazei documentare și prin apelul la metode noi de cercetare”, spune prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș.
În cei 15 ani de activitate, Centrul de Studii Interdisciplinare al Universității din Oradea a organizat, împreună cu partenerii săi tradiționali, Universitatea de Stat din Moldova - Facultatea de Istorie și Filosofie, Università degli Studi di Padova – Dipartimento di Studi Linguistici e Letterari, zeci de conferințe internaționale. Confirmarea valorii cercetărilor științifice desfășurate în cadrul Centrului de Studii Interdisciplinare a venit în anul 2013, de când Centrul funcționează sub egida Academiei Române.
Evenimentul științific este organizat cu sprijinul financiar al Universității din Oradea și al Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal și prin implicarea Asociației cultural-educative Educoolt și a Composesoratului Domănești.