𝐋𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞 | 𝐋𝐮𝐝𝐨𝐯𝐢𝐜𝐨 𝐆𝐫𝐢𝐭𝐭𝐢. 𝐔𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭̦ 𝐯𝐞𝐧𝐞𝐭̦𝐢𝐚𝐧 𝐢̂𝐧 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐨𝐥𝐢𝐦𝐚𝐧 𝐌𝐚𝐠𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥
Mâine, 12 octombrie 2022, de la ora 17.30
Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, Strada Armatei Române, nr. 1/A
Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, organizează în cadrul Sesiunii internaționale de comunicări științifice a Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal „Interferențe. Trecut, prezent, viitor”, Ediția I., lansarea volumului 𝐋𝐮𝐝𝐨𝐯𝐢𝐜𝐨 𝐆𝐫𝐢𝐭𝐭𝐢. 𝐔𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐭̦ 𝐯𝐞𝐧𝐞𝐭̦𝐢𝐚𝐧 𝐢̂𝐧 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐨𝐥𝐢𝐦𝐚𝐧 𝐌𝐚𝐠𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥, de Gizella Nemeth, Adriano Papo, traducere din limba italiană de Dr. Raluca Lazarovici Vereș, recomandare de lectură de dr. Gabriel-Virgil Rusu, prefață de dr. Florina Ciure.
Volumul tratează viața, personalitatea și cariera politică a lui Ludovico Gritti, analizând cu precădere rolul pe care personajul principal l-a avut în politica Ungariei și a Transilvaniei, alături de alte personaje marcante pentru istoria secolului al XVI-lea din acest spațiu istoric. Curiozitatea istoricilor pleacă de la întrebarea dacă Ludovico Gritti a fost de fapt un slujitor fidel și un instrument al Porții, un funcționar loial al regelui Ioan Zápolya, un agent al Republicii Veneția sau doar un aventurier ambițios, un „prinț renascentist” tipic sau chiar «un negustor care a căutat să intre în jocul marii politici europene și să exploateze contradicțiile politicii maghiare în acel moment istoric crucial pentru a-și consolida propriile interese economice și financiare». Cartea se construiește astfel pornind de la această întrebare, iar autorii raportează judecățile despre Ludovico Gritti exprimate de contemporanii săi, dar și de istoriografia modernă. Ei propun, astfel, o versiune actualizată și extinsă a cărții lor publicate în 2002 de Edizioni della Laguna și intitulată Ludovico Gritti.
Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.