Universitatea din Oradea, prin Școala Doctorală de Istorie, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal vă invită miercuri, 15 noiembrie a.c. de la ora 17:00, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, la un nou eveniment din seria Cartea lunii. De data aceasta este vorba despre un volum de istorie locală, „Memoria Bihorului dimensiuni cotidiene”, autori Gabriel Moisa și Cristian Culiciu.
Volumul, de o calitate grafică și materială excepțională, apărut în anul 2022 la Editura Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, nu se dorește a fi considerat o istorie politică, militară sau economică, ci mai degrabă una a vieții private a bihorenilor, explorând spațiul cotidian al omului, viața de zi cu zi, cu problemele și bucuriile sale, totul fiind completat de foarte multe imagini, desene, stampe de epocă și hărți.
Lectura cărții este una ușoară, lăsând cititorul să se transpună cu lejeritate în acest periplu de-a lungul unui veac de istorie bihoreană, început odată cu ducatul lui Menumorut, trecând prin etapele înființării treptate a urbei medievale Oradea, marcând progresele Renașterii și a Umanismului, pentru a ajunge în epoca modernă și contemporană, acestea din urmă fiind centrul de greutate al volumului. Nu sunt lăsate deoparte nici aspecte precum moda, activități în timpul liber, sportul, probleme privind specula, contrabanda, cămătăria, restaurantele, violența domestică și socială din perioada interbelică, fiind prezentate alături de dezvoltarea socio-economică și urbanistică a Bihorului din timpul comunismului.
Moderatorul evenimentului va fi prof.univ.dr. Sorin Șipos, director al Școlii Doctorale de Istorie a Universității din Oradea, iar prezentarea cărții va fi făcută de conf. univ. dr. Florin Ardelean, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Stiințele Comunicării, alături de cei doi autori, prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal și dr. Cristian Culiciu, muzeograf la Secția de Istorie a Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal.
Intrarea este liberă!
Vă așteptăm cu drag!
Home
Lansare de carte Memoria Bihorului dimensiuni cotidiene
- Details
- Manifestări științifice
- Hits: 855