Manifestări științifice
- Details
- Manifestări științifice
- Hits: 854
Volumul, de o calitate grafică și materială excepțională, apărut în anul 2022 la Editura Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, nu se dorește a fi considerat o istorie politică, militară sau economică, ci mai degrabă una a vieții private a bihorenilor, explorând spațiul cotidian al omului, viața de zi cu zi, cu problemele și bucuriile sale, totul fiind completat de foarte multe imagini, desene, stampe de epocă și hărți.
Lectura cărții este una ușoară, lăsând cititorul să se transpună cu lejeritate în acest periplu de-a lungul unui veac de istorie bihoreană, început odată cu ducatul lui Menumorut, trecând prin etapele înființării treptate a urbei medievale Oradea, marcând progresele Renașterii și a Umanismului, pentru a ajunge în epoca modernă și contemporană, acestea din urmă fiind centrul de greutate al volumului. Nu sunt lăsate deoparte nici aspecte precum moda, activități în timpul liber, sportul, probleme privind specula, contrabanda, cămătăria, restaurantele, violența domestică și socială din perioada interbelică, fiind prezentate alături de dezvoltarea socio-economică și urbanistică a Bihorului din timpul comunismului.
Moderatorul evenimentului va fi prof.univ.dr. Sorin Șipos, director al Școlii Doctorale de Istorie a Universității din Oradea, iar prezentarea cărții va fi făcută de conf. univ. dr. Florin Ardelean, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Stiințele Comunicării, alături de cei doi autori, prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal și dr. Cristian Culiciu, muzeograf la Secția de Istorie a Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal.
Intrarea este liberă!
Vă așteptăm cu drag!
- Details
- Manifestări științifice
- Hits: 801
Evenimentul omagial va avea loc joi, 16 noiembrie 2023, de la ora 12:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea.
Și-au anunțat participarea rectorul, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău și prof. univ. dr. habil Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea.
Vor lua cuvântul:
- Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării,
- Conf. univ. dr. Florin Ardelean, scriitor și cadru didactic al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării,
- Prof. univ. dr. Valentin Chifor, eseist, critic și istoric literar,
- Dr. Anarela Chiș, moderatorul conferinței, Biblioteca Universității din Oradea.
„Cu prilejul aniversării a o sută de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, vor fi abordate teme precum: viața acesteia, opera, anii de exil și cei ai comunismului românesc”, spune dr. Anarela Chiș.
Organizatorii, Biblioteca Universității din Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, le-au pregătit celor care vor lua parte la eveniment și trei surprize. Jurnalista, editoarea și scriitoarea Doina Jela, urmează să susțină o intervenție filmată în cadrul conferinței. Vocea Monicăi Lovinescu va putea fi auzită, așa cum a fost ea imortalizată într-o înregistrare de la „Europa Liberă”, realizată în ianuarie 1989. Iar, în holul bibliotecii, urmează să fie organizată o expoziție care va aduna cărți și periodice editate în exil, în perioada comunistă, aflate în fondul Monica Lovinescu - Virgil Ierunca.
Toți cei interesați sunt bineveniți, anunță organizatorii.
https://media.uoradea.ro/article2524-Universitatea-din-Oradea-omagiaz%C4%83-centenarul-na%C8%99terii-Monic%C4%83i-Lovinescu
- Details
- Manifestări științifice
- Hits: 839
Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice împreună cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și Științele Comunicării și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează un nou eveniment de excepție: conferința Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul 21, care va fi susținută de prof.univ.dr. Iulian Chifu, președinte al Centrului de Prevenire a Conflictelor și Early Warning, și moderată de prof.univ.dr. Gabriel Moisa decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și managerul instituției muzeale orădene. Conferința va fi urmată de lansarea tetralogiei Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul 21 care cuprinde patru volume: Actori, relații și politică de putere în secolul 21, vol. I, apărut la Editura RAO, București, 2022; Amenințări și conflicte în secolul 21, vol. II, apărut la Editura RAO, București, 2022; Studii prospective și metodologii alternative. Eșafodajul de securitate în secolul 21, vol. III, apărut la Editura RAO, București, 2022; Războiul de agresiune pe scară largă în Ucraina, în plin secol 21, vol. IV, apărut la Editura RAO, București, 2023, autor Iulian Chifu, care vor fi prezentate de prof.univ.dr. Gabriel Moisa.
Evenimentul va avea loc joi, 19 octombrie 2023, de la ora 17.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A), în timp ce lansarea volumelor va avea loc de la ora 18.00.
Iulian Chifu este un analist politic și expert în securitate internațională din România cu o vastă experiență în domeniul relațiilor internaționale și a lucrat ca diplomat român în diverse funcții. A fost și consilier de securitate al Președintelui României și a participat la procesul de luare a deciziilor politice și de securitate ale țării. Activitatea de cercetare a început-o încă din anul 2007, din postura de director de programe al Grupului de Studii Istorice Contemporane de pe lângă Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române, filiala Iaşi, urmând mai apoi ca director al Centrului de prevenirea Conflictelor a Fundaţiei Academice a Mării Negre, Bucureşti, iar în prezent ca președinte al Centrului de Prevenire a Conflictelor și Early Warning, București.
Activitatea didactică universitară a lui Iulian Chifu este una impresionantă: a început la Departamentul Relații Internaționale al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București - titular al disciplinei „Analiză de conflict”, profesor asociat al Centrului de Studii NATO București, al Academiei Naționale de Informații și al Colegiului Național de Apărare, cadru didactic și decan al Facultății de Ştiinţe Sociale şi Politice a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti și, în ultimii ani, conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București, titularul disciplinelor Decizie în criza și Geopolitică.
Tema conferinței pe care o va susține profesorul Iulian Chifu este una de actualitate, în contextul în care în plan internațional lumea se confruntă cu mai multe conflicte armate, cel mai notoriu fiind războiul de agresiune asupra Ucrainei, dar și conflictul izbucnit recent în urma atacului fără precedent asupra Israelului de către mișcarea palestiniană Hamas, politica externă, relațiile internaționale și securitatea devenind astfel mai mult ca niciodată probleme care necesită soluții urgente și concise.
Conferința va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, unde participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu profesorul Iulian Chifu.
Tetralogia Reconfigurarea securității și relațiilor internaționale în secolul 21 reunește patru volume care abordează evoluțiile recente la nivelul geopoliticii internaționale. A fost elaborată în urma a peste 25 de ani de experiență profesională și are o bază de documentare și un conținut științific foarte solide, având toate instrumentele necesare pentru a acoperi temele de actualitate din teoria relațiilor internaționale.
În primul volum ne sunt prezentați actorii scenei politice mondiale, de după anexarea Crimeei, având în prim-plan cele două mari super-puteri ale lumii, SUA și China, moment în care incertitudinea și turbulența devin o constantă pe termen lung, până la așezarea deplină a sistemului internațional pe baza unei formule stabile, convenite de viitoarea guvernanță globală, consacrată normativ și respectată la nivel mondial, după cum ne dezvăluie însuși autorul.
Al doilea volum ne prezintă evoluția securității și a relațiilor internaționale, ce este profund legată de modalitățile concrete în care interacționează diferiții actori și care ajung să afecteze securitatea unuia sau altuia, a lumii globale, aranjamentele și eșafodajul de securitate existent, acordurile ce întăresc securitatea internațională și pacea globală.
Volumul trei abordează tema responsabilităților administrației, sub orice formă și la toate nivelurile, pentru gestionarea crizelor și a conflictelor aflate în prim-planul așteptărilor publice. Cunoașterea, în această epocă, nu poate să existe fără abordarea profesionistă a studiilor prospective, iar lumea de mâine reclamă o abordare în care contează tot mai mult detaliile și nuanțele.
Cel de-al patrulea volum tratează o problemă extrem de complexă: războiul de agresiune asupra Ucrainei și este un volum revelator pentru că, după analiza actorilor, relațiilor și politicii de putere, a tipologiilor și generațiilor succesive de amenințări și conflicte, după trecerea în revistă a scenariilor prospective, probează că întregul eșafodaj teoretic folosit a dus către o analiză care a fost corectă. Mai mult, această analiză oferă și unele perspective și predicții privind modul în care acest război s-ar putea încheia.
Conferința se adresează atât publicului larg, interesat de subiectele abordate, cât și studenților, constituind o oportunitate importantă de a dialoga direct cu un expert, de a-și îmbogăți cunoștințele și îmbunătăți capacitățile analitice.