Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea și Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează împreună cu Revista Familia în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Conferința DESPRE LIBERTATE, susținută de Varujan Vosganian, Președintele Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul va avea loc joi, 30 octombrie 2025, ora 17.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).
Conferința propune o reflecție asupra sensului libertății în lumea contemporană, asupra responsabilității care însoțește dreptul de a alege și asupra rolului conștiinței în construirea unei societăți democratice.
Evenimentul va fi moderat de Prof.univ.dr.habil. Gabriel MOISA Decan al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării de la Universității din Oradea / manager al instituției muzeale, și va fi urmat de lansarea volumului DUBLU AUTOPORTRET, Editura Polirom, Iași, 2024, autor Varujan Vosganian. Prezentarea cărții va fi făcută de către Miron Beteg, redactor al Revistei Familia.
DUBLU AUTOPORTRET este o carte unică în felul ei, o cruciadă a inocenților. Paginile ei pot fi citite ca un jurnal în care stările lăuntrice și descrierile detaliate ale lumii înconjurătoare alternează, ca o reconstituire istorică a Revoluției, atât de necesară unei memorii colective înțesate de ambiguități, ca o meditație asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de acțiune.

https://irispsc.uoradea.ro/ro/cercetare/manifestari-stiintifice