ANUNȚ!

Studenții (cu sau fără taxă) care au venitul net pe membru de familie până la 2699 RON/lună pot să depună actele doveditoare (după caz) pentru bursa socială, sem. I, an univ. 2026-2027.

Documente necesare dosarului de bursă socială

  • a) cererea solicitantului, însoțită de o declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a burselor;
  • b) pentru situațiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru acordarea burselor sociale poate solicita studentului să prezinte raport de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia. Ancheta socială este obligatorie în cazul în care nimeni din familia studentului, inclusiv și pe acesta, nu realizează venituri sau cel puțin un părinte al studentului lucrează sau domiciliază în străinătate;
  • c) copii de pe certificatul/certificatele de deces al/ale părintelui/părinților, de pe acte de stare civilă/decizia instanței de menținere a stării de arest/raportul de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, dacă este cazul;
  • d) certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se încadrează în prevederile art. 10 alin. (9) lit. b);
  • e) pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a burselor, așa cum sunt precizate la alin. (2), este necesar acordul olograf al studentului și membrilor familiei, după caz, privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a burselor.

Pentru studenții cu vârsta între 26 și 35 de ani, venitul lunar mediu net se va calcula ținând cont doar de veniturile personale ale acestora și ale persoanelor pe care le au în grijă, precum copii, soție, etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Depunerea actelor

Perioada de depuneri: 05.10.2026 - 16.10.2026
Program: între orele 12:00 - 15:00
Locul: Secretariatul Facultății